joi, 2 februarie 2012

Dan Diaconescu: USL nu va schimba nimic în România. Ponta și Antonescu au anunțat că nu vor mări pensiile și salariile




Liderul Partidului Poporului, Dan Diaconescu, a declarat, joi, la emisiunea "Aktualitatea B1" difuzată de B1 TV, că USL nu are nicio măsură mai bună pentru România decât cele implementate de Guvernul Boc.

Acesta a arătat că USL, prin vocile lui Victor Ponta și Crin Antonescu, a arătat că TVA-ul va rămâne la fel, iar pensiile și salariile nu vor fi mărite.

"USL nu va schimbat nimic în această țară. Ponta și Antonescu au vorbit în mitingul de la Arcul de Triumf că pensiile și salariile nu vor fi mărite, apoi a doua zi au zis că șefii serviciilor secrete sunt credibili. Ponta a mai spus că TVA îl lasă la fel. Dacă totul rămâne la fel, de ce să-i mai schimbăm pe ăștia. N-ai nicio măsură contrară celor de la PDL", a spus Diaconescu.

Jurnalistul a adăugat că România nu are neapărat nevoie de oameni pricepuți, ci mare nevoie de oameni care să nu mai fure. De altfel, Diaconescu susține că Partidul Poporului nu va face nicio alianță politică.

"Nu trebuie să vină unii pricepuți neapărat la putere, trebuie să vină unii care să nu fure. Nu mă aliez cu nimeni, dorim să fim vioara întâi în Parlament", a încheiat Dan Diaconescu.

Vasile Dancu: ”Dan Diaconescu ar putea scoate un scor uluitor la alegeri





Este foarte posibil ca, la viitoarele alegeri, Partidul Poporului să scoată un scor atât de mare încât să le uluiască chiar și pe vrăjitoarele care fac profeții la OTV, susține sociologul clujean Vasile Dâncu care e de părere că Dan Diaconescu a știut să folosească în propriul interes criza majoră prin care trece România.

”Dan Diaconescu a devenit deja un pericol pentru toți. Această criză majoră pe care a folosit-o cum a știut i-a dat o legitimitate neașteptată. În timp ce politicienii și analiștii de dreapta căutau să arate că este o revoltă împotriva sistemului politic în general, că opoziția este la fel de urâtă de popor, toți făceau propagandă singurului partid care nu a condus, care nu are nimic în comun cu politica (poate doar calitatea umană îndoielnică a unora dintre cei propuși ori autopropuși pentru funcții). Partidul lui DD câștigă, pe zi ce trece, aproape tot ce cade de la partidele puterii. A făcut în acele zile și un congres violet la Palatul Parlamentului, practic mergând în recunoaștere, deci să nu vă mirați dacă va reuși la alegerile viitoare un scor neașteptat nici chiar de ghicitorii și vrăjitoarele de pe la emisiunile lui Diaconescu”, scrie Vasile Dâncu, pe blog

Tatăl lui Șerban Huidu e alături de "viitorul preşedinte al României"



Poporul OTV a avut primul congres al partidului. La Palatului Parlamentului a urcat pe scenă şi Florin Huidu, tatăl lui Şerban Huidu, care a intrat în partid, "pentru că e vremea poporului".

Sala Palatului Parlamentului a fost plină ochi, sâmbătă, de oamenii poporului. Doamnele care au făcut nopţi albe analizând la OTV dansurile profesoarei porno sau melodiile celebrei Roxy Manelista au sărit din capot în rochia de cumătrie şi au urcat într-un suflet scările Casei Poporului, ca să-l aplaude pe domnul Dan, şeful Partidului Poporului.


Macaragii, excavatorişti, lăcătuşi şi mecanici în retragere, care s-au plictisit de meserie şi au prins scârbă de salopetă, au scos costumele de la naftalină şi au venit la Bucureşti să spună că OTV e viaţa lor, iar domnul Dan "un om de treabă".

Pe scenă, alături de Dan Diaconescu a urcat şi Florin Huidu, tatăl lui Şerban Huidu. "Acest om, Dan Diaconescu, e unul simplu, din popor, care a reuşit să construiască ceva în jurul său cu ajutorul prietenilor, printre care mă număr. Nu este escroc. Poate că a exagerat puţin cu Elodia, dar a reuşit să-şi facă un capital de imagine, nu cu bani, cum au făcut alţii, ci prin nişte emisiuni", a declarat, pentru EVZ, Florin Huidu, preşedintele PP-DD, sector4.

După şaibă, în politică

Viitorii primari, senatori, deputaţi, colegi de partid ai "viitorului preşedinte al României" au explicat, pentru EVZ, cum au făcut cunoştinţă cu doctrina partidului în faţa televizorului.

Membrii de partid au spus că au fost racolaţi din faţa televizorului.

După o carieră de dat la şaibă, Mitia Stoica zice că abia acum şi-a descoperit veleităţile de politician. "Experienţă? Am văzut realitate din ţară. Am intrat în politică pentru că am văzut multe nereguli în politica existentă".

GHEORGHE PENTOIU

Viitorul primar din Berbeşti (Vâlcea). Fost excavatorist, Gheorghe a intrat în politică ca să vadă ceva: "Să mai schimbăm. Am încercat să vedem binele şi nu l-am prins, vreau să vedem binele cu partidul ăsta".

Doctrina partidului zice că a prins-o pe bucăţi, dar toată, de la televizor, cu telecomanda în mână, explicată de "omul de caracter" Dan Diaconescu: "Da’ nu mă uit doar la OTV, ci şi la celalte televiziuni şi vă spun din nou că nu văd încă binele ăla".

MARIN ANGHELOIU

Viitorul primar din Oarja (Piteşti). Spune zâmbind în colţul gurii că a mai fost într-un partid, care nu l-a "dezamăgit, dar n-a fost la putere" - PRM.

"Ăştia mi s-au părut un pic mai serioşi", îi caracterizează pe noii colegi.

În toamnă, s-ar putea să şi-l pună în cap pe naşu’, primarul comunei, membru PDL. "Asta e, aşa e în viaţă. O am sigur pe nevastă-mea de partea mea, mă susţine. Restul vor vedea ei pe cine pun ştampila în cabina de vot", râde Angheloiu.

MARICEL POTERAŞ

Viitorul primar din Timiş: "Studiile sunt: am fost ofiţer de carieră, mi-am complectat studiile superioare, deci zic că suntem oameni care vor să facă bine."

Dacă la un moment dat va intra în parlament, vrea să schimbe "exact ce doare": "Legea sănătăţii, care nu este bine, Legea învăţământului, Legea administraţiei, Legea mediului, taxa auto, aş propune scăderea preţului la utilităţi. Sunt multe probleme, acu nu am un spici pus la punct, dar ştiu ce mă doare".

DIAB ARAFAT

Viitorul deputat de Timiş: "E doar o coincidenţă de nume cu medicul Raed Arafat şi să ştiţi că nu de asta am intrat în politică".

Diab, student la Agronomie, a intrat în partidul lui Diaconescu după ce a auzit de la televizor şi de la cunoştinţe: "Am stat, m-am gândit şi am zis să intru". Şi, "sincer", dacă mâine ar intra în Parlament, tot la sănătate s-ar gândi.

În rest, îşi doreşte să urmeze "o traiectorie cât mai sus posibilă": "Senator, deputat, orice, să vedem cum merge treaba cu partidul".

MITIA STOICA

Viitor primar din Brăhăşeşti (Galaţi). Lăcătuş mecanic de meserie, îşi caută de lucru de vreo 3 ani. Spune răspicat că PDL "neau luat drepturile de a munci, de a ne căsători şi de a avea copii". Despre zona economică, "România a intrat în piramidă, am împrumutat, pe surse informative, aproape 100 de miliarde de euro, care plătim 495 de euro pe secundă, din sursele informative. Intrăm din piramidă în piramidă, trebuie să punem stop acestor piramide."

SAMIR OANCĂ

Viitorul primar al Tecuciului: "Dar să ştiţi că sunt român, doar numele e aclimatizat. Femeile când sunt tinere mai au gărgăuni, mama a avut şi ea gărgăuni, i-a plăcut un personaj dintr-un film indian şi mi-a pus numele actorului care ocupa rolul principal".

Contabil de meserie, iniţial a intrat în politică în calitate de independent, apoi a apărut partidul, el a "vibrat" că are "acelaşi mesaj popular" şi aşa a început bătălia: "Lupt cu ciocoii ca săi trimit în vacanţă".

CAMARA ABABACA

Viitorul primar al Iaşiului. E de origine din Guineea Conacry, cetăţean român de peste 15 ani şi se simte de parcă-i moldovean de-o viaţă.

Intelectual, inginer doctor în ştiinţe hidraulice, Camara spune că "PPDD este un partid popular, un partid al neamului românesc, care va fi unica şansă a României, nădejdea românilor atât din ţară, cât şi din străinătate."

Televiziunea poporului nu doarcă o place, o adoră, iar Dan Diaconescu este un om deosebit".

TIMON LIPCIUC

Viitorul primar al oraşul Flămânzi (Botoşani). "Am 12 ani de comunitate europeană, sunt transformat total", spune cel care îşi trece în CV şi că e un strănepot al unuia dintre cei care au pornit Răscoala de la 1907. Liceul l-a terminat anul trecut, pentru că "nu prea a fost în ţară".

"Am luat bacalaureatul. Ceilalţi care erau tineri n-au reuşit pentru că sunt neserioşi, eu am învăţat un pic".

Visează în fiecare noapte, în faţa televizorului, alături de Dan Diaconescu, că intră la guvernare.

MARIANA GOGONEŢU

Viitoare senatoare de Reşiţa. Economist de meserie, doamna Gogoneţ spune că îşi doreşte de multă vreme să intre în politică şi, după ce a văzut la OTV că ideile ei sunt "în asentiment cu valorile partidului", s-a înscris în PPDD.

"Am tot amânat momentul de a intra în politică, fiind cu foarte multe probleme pe cap de-a lungul timpului". Deşi a intrat în partid doar din octombrie, a observat că, în politică, femeilor li se cam "pun piedici".

DUMITRU SOARE

Viitorul ministru al Sportului (Slobozia). "E greu dom’ne cu ăştia de-acu’, salariile se diminuează în jos, preţurile cresc în sus" , se enervează fostul portar al echipei Unirea Slobozia, un fel de Rică Răducanu al partidului.

Despre Dan Diaconescu crede că "e băiat tânăr şi nu mai are ce lua de la ţară, e deja bogat".

"L-a şi închis, i-a închis şi OTV-ul, vă daţi seama, avem încredere în el. Eu sunt vicepreşedinte pe ramură sportivă la Slobozia. Mă bag unde mă pricep, acolea.

Citiţi mai mult: Tatăl lui Șerban Huidu e alături de "viitorul preşedinte al României" | FOTO - Partide > EVZ.ro http://www.evz.ro/detalii/stiri/cine-sunt-oamenii-viitorului-presedinte-al-romaniei-962751.html#ixzz1lEauiBZr
EVZ.ro

Victor Ponta îl vede câștigător pe Dan Diaconescu




Blocajul dintre Putere și Opoziție îi crează un avantaj lui Dan Diaconescu, care va ajunge principala forță de opoziție în viitorul Parlament, a declarat Victor Ponta.

"Se confirmă în toate sondajele, şi ale noastre ale opoziţiei, şi ale puterii şi ale celor independenţi, că partidul aflat la guvernare a fost ajuns din urmă de un partid anti-sistem, de partidul lui Dan Diaconescu. (...) Vă reamintesc că PRM, tot un partid anti-sistem a luat 20 şi ceva la sută, mult peste PNL, PNŢCD nici nu a mai intrat în Parlament. Eu consider că blocajul acesta între Opoziţiei - care indiferent de sondaj stă peste 50%, dar nu are majoritate în Parlament - şi o Putere care are majoritate în Parlament dar este continuu atacată de media, de oameni, blocajul acesta duce un număr important de voturi către un partid anti-sistem şi către un partid care nu are soluţii", a declarat, ieri, Victor Ponta la radioul public.

Barometrul „Adevărul“: Cum se colorează politic regiunile istorice




Liberalii şi social-democraţii ar câştiga, potrivit barometrului „Adevărul“, în toate zonele ţării, dar scorul Opoziţiei variază de la 60,7% în Muntenia la 45,4% în Transilvania.

La nivel naţional, USL ar obţine 53,4% şi şi-ar realiza obiectivul de a obţine peste jumătate plus unu din voturi. După ce în luna decembrie alianţa dintre PSD şi PNL coborâse la 49,2%, luna ianuarie 2012, marcată de proteste de stradă, a adus şi „revigorarea" Opoziţiei.

Distanţa dintre USL şi PDL a crescut în aceste fel la aproape 40%, democrat-liberalii fiind cotaţi cu 15,8%. Partidul Poporului, patronat de Dan Diaconescu, „suflă" în ceafa PDL, având 13,9%.

PRM are 6,6%, formaţiunea condusă de Corneliu Vadim Tudor fiind la limita pragului electoral de 5%. În Parlament ar mai intra UDMR cu 5,8%, în condiţiile în care formaţiunea condusă de Kelemen Hunor avea, până recent, în jur de 7%.

Şefii de consilii judeţene creează un avantaj USL

„Grosul" voturilor USL provine din Muntenia, unde Opoziţia ar obţine 60,7%, scor explicabil prin faptul că PSD şi PNL deţin 13 din cei 16 şefi de consilii judeţene din această regiune. „Prestaţia" electorală a unor lideri din această zonă, cum ar fi Liviu Dragnea (şeful CJ Teleorman) sau Constantin Nicolescu (şeful CJ Argeş), a îmbunătăţit, de fiecare dată, scorul PSD.

Este şi singura zonă în care podiumul este diferit faţă de cel la nivel naţional, Partidul Poporului ocupând locul doi, cu 15,5% din voturi. PDL se clasează pe locul trei, cu 10,8% din opţiunile celor care s-ar prezenta la urne.
Opoziţia domină clar şi în Bucureşti, întrunind 54,3% din voturi. Cu toate acestea, USL este departe de scorurile din trecut, în noiembrie 2011 alianţa întrunind 63,3% - maximul înregistrat în Capitală. PDL are în Bucureşti cel mai ridicat nivel de popularitate - 25,5%, mult peste media naţională de 15,8%. Nu este o surpriză, având în vedere că, în Bucureşti, media PDL a fost, în permanenţă, mai bună decât în restul ţării. Partidul Poporului ar obţine 13%, iar PRM are 5,2%.

În Moldova, USL ar câştiga cu 52,4% din voturi. Moldova a fost un fief tradiţional al PSD, dar, între timp, social-democraţii şi-au mai pierdut din influenţă. PDL are 20,8%, dar experienţa alegerilor parţiale din Neamţ dovedeşte că, sub bagheta unui baron local ca Gheorghe Ştefan, democrat-liberalii pot depăşi aşteptările. Partidul Poporului este cotat cu 15%, cel mai ridicat procent la nivel naţional. PRM are, în această regiune, 5,9%. Partidul condus de Gigi Becali, PNG, înregistrează un rezultat peste media naţională, având 4,2%.

Transilvania, excepţia de la regulă

Transilvania este singura regiune istorică unde USL nu obţine peste jumătate plus unu din voturi, având 45,4%. Social-democraţii nu au fost niciodată preferaţii transilvănenilor, în timp ce PNL nu are structuri teritoriale suficient de puternice pentru a atrage voturi.

O altă explicaţie a scorului USL este ponderea UDMR, care ar obţine 15,9%, în condiţiile în care alegătorii de origine maghiară sunt grupaţi în această regiune. În aceste condiţii, PDL nu beneficiază prea mult de scepticismul ardelenilor faţă de USL, democrat-liberalii fiind cotaţi cu 16,7%, cu puţin peste media naţională de 15,8%. Partidul Poporului are 11,9% iar PRM, 4,7%.

Protestele, incluse de sondaj

Sondajul de opinie a fost realizat în perioada 11-17 ianuarie, cuprinzând şi zilele cele mai fierbinţi ale protestelor de stradă. Volumul eşantionului este de 1.039 de persoane, iar eroarea maximă de plus, minus, 3%.

Dan Diaconescu: Vom avea două blocuri politice - USL şi Partidul Poporului




Dan Diaconescu: Vom avea două blocuri politice - USL şi Partidul Poporului
Patronul OTV, Dan Diaconescu, are o viziune foarte optimistă privind propriul partid: PP va fi în competiţie doar cu USL la alegerile de anul acesta.

"Cred că în ziua alegerilor vom avea două blocuri politice: USL şi Partidul Poporului. Se poate remarca trendul descrescător al PDL în sondaje", a declarat Dan Diaconescu, la Realitatea.

În cadrul aceleiaşi intervenţii, Diaconescu a declarat că alături de o creştere spectaculoasă în sondaje a formaţiunii pe care o conduce, maia re şi avantajul unor scăderi permanente a procentelor obţinute de partidele de la Putere.